„Victor sau copiii la putere” (Germania), un text provocator și o interpretare interesantă tocmai pentru că nu e confortabilă

Tinerii actori de la academia bavareză cu nume de cuptor alchimic (Athanor Academy of Performing Arts, Germania) au prezentat la București un spectacol colorat, ludic și extravagant pe un celebru text al dramaturgului suprarealist francez Roger Vitrac.

Un articol de Cristina Enescu.

Academia Athanor a fost fondată de celebrul regizor român David Esrig în 1995 la Burghausen. Astăzi, având sediul la Passau, instituția pregătește anual aproximativ 50 de studenți iar cursurile sunt structurate pe nouă direcții, relevante pentru pregătirea artiștilor de azi: artă performativă, spațiu scenic, limbaj, corporalitate, ritm și sunet, actorie, regie, estetica teatrului și a filmului și structuri ale pieței artistice. „Victor sau copiii la putere” a fost regizat chiar de fiica lui David Esrig, Elma Esrig, care predă la Academie..

Cu ani buni înaintea lui Eugen Ionescu, Vitrac a fost unul dintre cei care au pus bazele teatrului absurd. Inițial apropiat al mișcării Dada, el s-a distanțat apoi de ea și a fondat în 1926 Theatre Alfred Jarry alături de Antonin Artaud (una dintre marile figuri ale teatrului secolului XX, care a creat așa-numitul „teatru al cruzimii”). Aici au fost produse exclusiv spectacole non-realiste, printre care și „Victor sau copiii la putere” (1928). Tocmai o montare a acestui text, în 1962, l-a readus în vizorul lumii teatrale pe dramaturgul Roger Vitrac și i-a sporit popularitatea în deceniile următoare.

Nu e simplu să joci ca adult (chiar și tânăr) roluri de copii, și cu atât mai puțin într-o piesă supra/non-realistă, în care un băiețel, Victor, exact în ziua când împlinește 9 ani decide să demaște și chiar mai mult, să facă să explodeze lumea fățarnică și ipocrită a părinților săi și a celorlalți adulți din jurul său. Cu un amestec de revoltă, furie, chef de joacă și lejeritate, Victor distruge practic „jucăriile” tăinuite ale celor mari: aventura tatălui său cu soția unui prieten de familie, avansurile făcute menajerei, isteriile mocnite ale mamei sale, stupiditatea grosolană a Generalului. Mai mult, el exploatează distructiv (mai mult ca dintr-un acces de libertate decât dintr-o intenție malefică) chiar și sensibilitățile prietenei sale, Esther, în vârstă de șase ani.

Accesele și exploziile emoționale ale adulților ca și ale copiilor sunt voit exagerate în acest spectacol, burlești, adesea absurde, ca într-un joc în care regulile de bună-purtare și de moderație ale societății pur și simplu nu se mai aplică. De fapt, copiii par să vadă și să scoată la iveală lucruri pe care adulții se străduiesc din răsputeri să le mascheze: toanele, comportamentele iraționale, minciunile și prefăcătoria, teatralismul manierelor. E ceva destul de crud (în ambele sensuri ale cuvântului) în acest spectacol, în modul de interpretare, în mișcările personajelor, în stridența unor costume și culori, în sensul „teatrului cruzimii” al lui A. Artaud, care vorbea despre necesitatea ca teatrul „să trezească nervii, inima” și subconștientul, „să dreneze abcesele în mod colectiv”.

Silviu Purcărete (care a montat și el acest text, în 2013, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și care, în cadrul Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru de anul acesta, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UNATC) spunea că piesa lui Vitrac este unul din cele mai mari și complexe texte ale literaturii franceze, care provoacă în fiecare moment. Studenții de la Athanor au realizat un spectacol nu ușor de asimilat și de digerat (de altfel nici textul în sine nu este și nici nu își propune să fie astfel), interpretat fără mari ezitări și cu o energie ludică provocatoare și inedită.

A fost interesant modul în care caracterul absurd, extravagant, sfidător la adresa normalității din această piesă a fost transpus de actori nu doar prin diferite jonglerii interpretative ci și prin artificii vocale și corporale, prin mișcare și prin modul de utilizare a spațiului. Acest tip de abordare a textului lui Vitrac a indicat exact ceea ce sugerează și structura pedagogică a Academiei Athanor, anume o abordare a interpretării actoricești concentrată pe multiple aspecte ale expresivității performative precum și pe explorare.

Pe scurt, un spectacol consistent, provocator și uneori incomod cu siguranță atât pentru actori cât și pentru public, și un mod de a face teatru care nu ascunde faptul că scoate publicul din zona de confort și îi face propuneri cel puțin inedite, la capătul cărora se poate afla o experiență teatrală deloc facilă dar cu siguranță interesantă.

*

Mai multe informații despre acest spectacol găsiți aici, iar fotografii de la reprezentația din cadrul FIST 2019 aici.

8.7.2019