INTERVIU: MICHELE MODESTO CASARIN – „Masca face parte din ADN-ul nostru”

realizat de Diana Parpalea (tradus din italiană)

Regizorul spectacolului „Maschere, Buffoni e Villani” de Angelo Beolco (Ruzante), dar și profesorul studenților din primul an de la Academia de Teatru Veneția (Accademia Teatrale Veneta) – Michele Modesto Casarin –  ne-a deschis puțin ușa laboratorului de lucru al școlii de teatru din Veneția. Descoperim oameni pasionați și muncitori care duc mai departe tradițiile teatrului italian, dar care se bucură și de teatrul prezentului. Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru a fost pentru ei o frumoasă experiență de două zile, iar în această călătorie și-au luat în bagaje măștile și costumele, vocea și talentul pentru a arăta, pe scena Teatrului Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”, cum arată un spectacol de Commedia dell`Arte. 

Cum este să fiți profesor la Accademia Teatrale Veneta (Academia de Teatru Veneția) ?

             Eu îmi încep cursurile la Academie spre finalul primului an, iar în această primă etapă mă centrez să lucrez din exterior. Ce ați văzut în această seară este unul din rezultatele acestei munci, deși, cum spuneam, ei au început să lucreze cu mine spre finalul acestui an universitar. Până să intervin eu în procesul de lucru, studenții învață de la colegii mei tot ce ține de voce, ritm, mișcarea corpului și dans, pentru ca eu să adaug lucrul cu masca. Acest spectacol a avut premiera în urmă cu o săptămână, în Veneția, apoi am venit aici…

Cum arată cursurile, zilele de lucru cu studenții la Academie?

            La Academia de Teatru se lucrează de luni până vineri de la 8 dimineața. În primul an se bun bazele tehnicii vocale, a mișcării, se învață elemente de clovnerie… Tot ce înseamnă tehnica unui viitor actor. În al doilea an se trece la lucrul cu partea interioară. Se învață și se lucrează și cu alte metode, în special cele rusești (precum cea a lui Stanislavski). Dar se continuă și antrenamentul vocii și corpului. În al treilea an, elevii fac practică direct pe scenă și lucrează între 5, 6 spectacole în stiluri diferite. Trecem de la mască (Commedia dell`Arte) la dramaturgia contemporană, apoi la teatrul-dans. În acest ultim an încercăm să lucrăm cu cât mai mulți regizori care montează în străinătate (mă număr și eu printre ei). În special regizorii tineri (cunoscuți în Italia) lucrează cu studenții noștri pentru a le scoate în evidență potențialul. Astfel și regizorii au posibilitatea să-i cunoască pe viitorii actori, iar publicul să-i cunoască și să se obișnuiască cu personalitatea lor actoricească.

Care este primul lucru pe care-l spuneți la cursul de Commedia dell`Arte?

            Nu spun un singur lucru, spun două. Primul: „veți lucra cu masca și nu vă vedeți”, cu toate că în aceste zile este fundamental, pentru că este baza teatrului (n.r. să se vadă). Masca obligă la  un anumit tip de disciplină, căci implică o expresivitate a corpului, nu a vocii sau a cuvintelor. Munca cu ea este foarte strictă în ceea ce privește acțiunea și reacțiunea. Aproape că nu există nicio altă muncă mai dificilă ca aceea în care vrei să exprimi ceva prin intermediul unei măști. Al doilea lucru pe care-l spun este: „Giocate (Jucați-vă)!” (ceva ce în seara asta studenții au făcut foarte bine). Distrați-vă!, pentru că publicul se bucură de plăcerea voastră de a juca. Noi nu lucrăm  cu „al patrule perete”, cu peretele care ne separă de public, pentru că această formă de teatru nu este adecvată pieței, locului public unde s-a născut și unde se joacă în mod tradițional spectacolul de Commedia dell`Arte. Într-un astfel de spectacol și publicul este protagonist, iar jocul continuu dintre public și actori se transformă într-o frumoasă energie. Acest lucru s-a văzut și în seara asta (aplauze au demonstrat). Masca, cu toate că datează din Antichitate, este folosită și în zilele noastre. Vedem asta atât în viața de zi cu zi, cât și pe social media – Facebook, Instagram sau Twiter…. Masca face parte din ADN-ul nostru. Nu contează că suntem români sau italieni, ADN-ul nostru conține nevoia de a folosi masca, care nu e doar un apanaj al tipurilor primitive, tribale… Iar un astfel de spectacol ne ajută să conștientizăm această realitate la un nivel foarte profund…..

Ce credeți că a însemnat pentru studenții dumneavoastră participarea la Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru?

            Participarea la un festival este un lucru foarte important, deoarece te ține la curent cu societate din exterior/ din străinătate. Pentru elevi cu atât mai mult. Ei sunt viitorul nostru. Eu obișnuiesc să le spun: „Eu lucrez cu voi așa pentru că voi puteți să munciți, să deveniți actori.” Mulți se pierd pe drum, pentru că nu este ușor la Academie. Dar un festival precum este acesta le dă posibilitatea ca în doar două zile să asimileze o experiență pe care un an de facultate nu le-o poate da. Cunosc alte limite: de vorbire, de înțelegere, văd ce fac și celelalte școli… Este o experiență specială pentru ei și că au jucat în acest teatru (n.r: Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciuleai”) care pentru mine este unul foarte important (îl cunosc bine, sunt 12 ani de când lucrez aici, în România), un teatru cu o istorie și un repertoriu teatral impresionant. Este un spațiu scenic magic, iar pentru ei acest lucru trebuie să fi fost foarte important. Aceste două zile au fost foarte intense și au învățat foarte mult. Anul I este un an de dobândire a tehnicii, iar această experiență practică a fost una foarte utilă.

Unde îi vedeți peste 10 ani?

            Nu știu…Momentan, sper ca în trei ani de viață în Academie (care nu este o universitate foarte mare) să vină și să trăiască ca la ei acasă. Profesorii să le fie îndrumători, prieteni și chiar dacă unii sunt mai duri (eu sunt foarte dur și exigent cu ei) să se lege legături strânse. Sper ca cei trei ani să fie cei mai frumoși ani din viața lor. Mai departe, îi văd crescând de la copii la oameni mari, domni și doamne, pentru ca acest lucru este cel mai important. Abia după vor răsări dintre ei și actori. Dar acest lucru nu depinde doar de mine, depinde mai mult de ei. Noi îi creștem, dar ei trebuie să muncească mai mult. Să devină oameni buni, cetățeni, ca apoi să devină actori.

8.7.2019